În drumul meu spre examenul de drept, în fatidicul corp E al UAIC, îl văd pe Mugur, un coleg din anul I, învârtindu-se pe la primul etaj din dărăpănătura mai sus menționată. Și mă ia Mugur frumos de mână ca să mă conducă într-o sală, 207 dacă nu mă înșel. Ei dragii mei, în acel moment, nu doar că am văzut culmea penibilului, m-am plimbat pe ea și am depășit-o cu mult, căzând în hăul de pe celălaltă parte.
În colțul încăperii, un șobolan, departe ca imagine de monștrii descriși de fetele care își strângeau fustițele în timp ce săreau pe scaune, își dădea duhul într-un colț al încăperii. Mai mișca, spasmatic, câte un picior înainte, dar mai mult nu putea. S-a înfruptat din fructul interzis, păcat că nu era violet.
PENIBIL. JENANT. ABERANT. STUPID. Ca la noi de altfel. Dar știți ce e mai savuros? Nu, habar nu aveți ce e mai savuros. Pe hol stăteau în jur de 20 de studenți, predominant studente, care se temeau să intre în sală, și aveau examen. Mă revoltă atât de tare ideea asta, încât nu știu dacă să râd sau să plâng. Cum mama dracului bă să se întâmple așa ceva? Cum să stea studenții pe holuri din cauza unui împuțit de mamifer care își dădea duhul înăuntru? Dar mai mult decât atât, cum Doamne iartă-mă să permită Universitatea așa ceva? Ce adunătură de incompetenți, care nu ies din birourile lor ultra-modernizate, au scuipat o asemenea inepție de decizie?
Dar întrebarea mea e alta. Cum poți tu, ca student, sa plătești 20 de milioane pe semestru sau pe an, ca să dai examen în aceeași sală cu un șobolan? Și nu, nu ma refer la profesor. Mie îmi vine să urlu.
Oricum, pînă aici a fost, aberația asta trebuie să înceteze. De luni, ori dărămăm Corpul E noi, ori îl dărâmă Universitatea. Că eu acolo nu mai pun piciorul. Și asta va ajunge în presă, am să mă ocup personal de asta.
Oricum, nu uitați mesajul UAIC

Ce drăguţ, de ziua mea am primit poză cu un şobolan semi-mort. Nu-i problemă, îmi plac animăluţele cu blană (inclusiv băieţii), dar ţi-aş fi fost recunoscătoare dacă nu descriai cum se chinuia biata (încă)vietate :(
RăspundeţiŞtergereΑ nu se înţelege că-s bătută-n cap, nu-mi doresc totuşi şobolănei la şcoală... deci te susţin. Tell me if I can help.
hahahahahahaha. eu zic să aducem cîinii din faţa căminului în corpul e, să vedem cum fug studentele de la litere
RăspundeţiŞtergereMah... ia nu te mai lega de sobolani si de soareci!
RăspundeţiŞtergereE firesc sa fie asa!!! La naiba! Te credeam mai inteligent!
Işan e un soarece de biblioteca, e fan OCS (Omul Cu Sobolani), filmul lui preferat e Ratatouille, a avut in familie rude care au lucrat la deratizare.
Offf.. cum nu poti sa il intelegi tu!
E cit se poate de logic...
Poza asta ar trebui trimisa la Directia de Sanatate Publica si in presa, inclusiv, asa cum spuneai si tu! Si de ce nu, sa primeasca o poza si D-nul Decan! Asa ceva nu se mai poate! :| Semnat: o studenta din anul I.
RăspundeţiŞtergereHopu, ma ocup si eu de asta, scriu si eu pe blog:D pana mea, doar platesc 20 de milioane
RăspundeţiŞtergereDegeaba ne consumam timpul cu critici la nivelul conducerii ca nu ne baga nimeni in seama! Poate daca se darama corpul o sa se faca ceva.
RăspundeţiŞtergere