Cu drag, din podul Casei de Cultura

Anul acesta am avut a naibii de multe opinii. Și ca niciodată, a avut și cine să mi le asculte. Am continuat să scutur, adun și să respir praful de la etajul al doilea din Casa de Cultură a Studenților, prin redacția Opiniei vechi, noi, academice, hulite și de puțini iubită; a studenților. Locul prin care s-au perindat ani de zile oameni care, după cum subliniază mereu dom’ profesor, știau să scrie. Și dacă asta nu spune îndeajuns de mult despre ei, mai am eu de scrijelit un lucru: mai rar am cunoscut oameni atît de dezghețați și cumsecade care lucrează în domeniu. Ce-i drept, n-am explorat nici măcar o fracțiune din grădina carpatică mediatică, dar față de multe dintre paparudele care anină de LCD-uri, merită o doză zdravănă de respect. Cel puțin în ochii mei.

Consecințele perindării mai sus numite s-au lipit de mine sezonul ăsta. Am fost făcut mincinos, leneș, „saboteur” sau frustrat și altele cu o varietate expresivă care m-a chiar impresionat, printre care s-au strecurat și cîteva vorbe bune, pe care le prețuiesc, le țin minte și mă străduiesc să le înmulțesc. Am fugărit moșnegi pe tractoare prin satele de-dimprejurul Iașului, am cunoscut cel mai longeviv primar din Europa, m-am certat cu armata română în prejma unei gropi comune de evrei de pe vremea războiului și mi-am încheiat nopțile din weekend în aceleași două încăperi ticsite de fum în care le-am început. Mi-am dat mîna și la cîteva cronici sportive, mai mult sau mai puțin reușite, dar scrise cu pasiune.

Și am avut alături de mine oameni pentru care aș băga mîna în foc, la propriu. Oameni cu care m-am certat, uneori înjurat, la care am țipat și care mi-au întors-o, cu care am împărțit o cameră de cămin și cîte puțin din mîncarea adusă de fiecare de acasă. Oameni cărora le datorez mulțumiri și scuze. Am așezat alături de „garda veche” și „fetele de pe mese” încă un braț de opinii în arhiva de alături. Urmează să așteptăm să le îngălbenească și pe ele praful ca să le putem citi la rece. Preferabil la o bere, jos, la Belfast.

Ce-mi doresc în anul viitor? Printre multe alte dorințe materiale, vreau o oră liberă pe săptămînă să-mi arunc gîndurile pe-o foaie, fie ea și electronică. Am descoperit că e sănătos să n-ai limite de subiecte și număr de semne cînd scrii.